Medicul englez Reginald S. Southey (1835-99) din secolul al XIX-lea a studiat medicina la London School of Medicine and Dentistry în timp ce era student la Christ Church, Oxford. A urmat studii ulterioare la Spitalul Sf. Bartolomeu, precum si in Europa Continentala, inainte de o programare la Spitalul de Boli ale Pieptului din Londra, unde a dezvoltat un interes deosebit in tratarea bolilor de rinichi.
Când Southey a început să practice medicina, toate orașele mari aveau la dispoziție metalurgiști pentru a face instrumente chirurgicale pentru chirurgi individuali, la cerere. Medicii ar experimenta cu modificări ale instrumentelor lor chirurgicale pentru a obține rezultate mai bune pentru pacienții lor. După mai multe succese, doctorul avea să obțină un producător de instrumente pentru a construi un prototip. Dacă noul instrument s-a dovedit a fi de succes, sau medicul ar avea influență, atunci producătorii de instrumente din oraș ar face copii ale prototipului.
Dr. Southey și-a petrecut cea mai mare parte a timpului ca membru activ al „Comisionului de nebunie”, un precursor al unei secții moderne de psihiatrie, dar a avut un număr mare de pacienți care sufereau de anasarca, o acumulare de lichid în spațiul interstițial. .
Anasarca rezultă din filtrarea capilară în exces de drenaj limfatic. Afecțiunea a provocat frecvent acumulare de lichid în membrele inferioare la ambele sexe, umflarea scrotului la bărbați și ulcere venoase profunde, plângătoare, dacă a fost lăsată netratată. Înainte de Southey, cel mai obișnuit tratament pentru afecțiune era învelirea pielii în bandaje strânse de pânză, atât de strânse încât făceau mișcarea dificilă sau imposibilă.
Southey a observat că veziculele pe piele cauzate de anasarca au scurs lichid. El a motivat că drenarea lichidului din țesuturile de sub ulcerațiile pielii ar putea ameliora boala. Southey a introdus un tub rigid sub piele, atașându-l de un furtun de cauciuc care drena lichidul într-un vas. Procedura a avut succes, așa că și-a rafinat designul, adăugând un trocar și o canulă foarte subțire. A înlocuit tubul de cauciuc cu o pipetă de argint, astfel încât să poată fi reutilizat.
Modificările ulterioare ale designului au făcut trocarele și mai ușor de utilizat. Au fost miniaturizate pentru ca medicii să le poată duce în buzunare. Au devenit standardul de îngrijire pentru tratarea ascitei.
Dr. Southey și-a folosit chiar invenția pentru el însuși. Fiul celei mai mari autorități a Angliei în tratarea tuberculozei, Southey a contractat boala devreme în viață. În 1879, Southey a raportat Societății Clinice din Londra că și-a folosit trocarul pe el însuși, introducând tuburi de drenaj în acest cufăr care i-au permis să continue să lucreze.





