Dezvoltarea laparoscopiei, ca toate noile tehnologii medicale, a fost dificilă și a durat mult timp. Originea endoscopiei poate fi urmărită în BC. Încă din perioada Hipocratelor din 460-375 î.Hr., oamenii au descris folosind un specul pentru a privi rectul. În acel moment, oamenii erau dornici să vadă diferitele organe și țesuturi din cavitatea corpului întunecat pentru a face un diagnostic clar al bolii.
Laparoscopul este un tip de endoscop folosit pentru a observa direct organele din cavitatea abdominală. Laparoscopia ginecologică este utilizată pentru a diagnostica și trata anumite boli ginecologice. Tehnologia laparoscopiei ginecologice se dezvoltă și progresează constant. A trecut prin trei etape: ① pelvicozcopie, adică laparoscopie concavă posterioară; ② Laparoscopie diagnostică; ③ Laparoscopie chirurgicală.
(I) pelvicoscopie (laparoscopie concavă posterioară)
În 1901, la Conferința biomedicală germană, Georg Kelling a raportat despre utilizarea cistoscopiei pentru a examina organele interne ale unui câine după ce a insuflat gaz în cavitatea abdominală. În același an, ginecologul rus D . 0. OTT a tăiat, de asemenea, Fornixul vaginal posterior sub iluminarea oglinzii frunții și a introdus un cistoscop pentru a examina cavitatea abdominală a unei femei. Aceasta a fost prima pelvicoscopie și metoda inflației intraperitoneale care este încă folosită astăzi provenită din aceasta. Cu toate acestea, în timpul operației, pacientul trebuie să se întindă pe genunchi și piept, iar aerul injectat poate împinge intestinele și expune cavitatea pelvină. Această poziție nu este ușor acceptată de pacienți, astfel încât utilizarea sa este supusă anumitor restricții.
(Ii) Laparoscopie diagnostică
În 1910, Jacobaeus H. C a examinat cu succes 3 pacienți cu cistoscop și a numit această laparoscopie tehnologică. În timpul operațiunii, un ac de perforare de canulă a fost introdus în peretele abdominal și a fost introdus aerul în cavitatea abdominală prin canulă, iar apoi a fost introdus un cistoscop pentru examinare. În acel moment, majoritatea medicilor au folosit laparoscopuri.
Imagine
În 1944, Raoul Palmer din Franța a aplicat oficial laparoscopie în domeniul ginecologiei și a examinat un număr mare de pacienți infertili. În timpul operației, capul a fost scăzut, iar șoldurile au fost mari în poziția supină (1-1) și s-a subliniat că presiunea abdominală trebuie monitorizată. În următorii 20 de ani, Europa a folosit în cea mai mare parte laparoscopie, dar Statele Unite au avut tendința de a folosi în continuare endoscopuri concave posterioare. Palmer R a continuat să practice și a dezvoltat rutine de funcționare laparoscopică. În 1963, a publicat o monografie care a introdus sistematic rutine de operare laparoscopică. În 1963, a publicat o monografie care a introdus sistematic unele operații relativ simple sub laparoscopie, cum ar fi ventilația tubului uterin și perfuzia fluidului; separarea simplă a aderenței organelor; puncția chistului și aspirația; Endometrioză Focci Electrocoagulare și electrocauterie; biopsie; Electrosterilizarea cu tubul uterin, etc. Deși mulți medici au depus eforturi ireproșatoare pentru popularizarea și dezvoltarea laparoscopiei, până în anii 1960, au existat încă foarte puțini obstetricieni și ginecologi în Europa care au folosit endoscopuri, iar majoritatea părților lumii nu au înțeles deloc această tehnologie. În Statele Unite, a fost respins și de majoritatea departamentelor de obstetrică și ginecologie universitare.
A fost o schimbare după anii '70. Laparoscopia s -a dezvoltat brusc rapid în Europa și America de Nord, care s -a bazat în principal pe două motive: ① din cauza îmbunătățirii instrumentelor. Progresele majore în medicină sunt adesea strâns legate de îmbunătățirea instrumentelor. Datorită invenției surselor de lumină rece și a endoscopurilor din fibră de sticlă la acea vreme, apariția dispozitivului de monitorizare a pneumoperitoneului SEMM, mașina automată de pneumoperitoneu și îmbunătățirea ulterioară a electrocoagulării și electrocauteriei, siguranța pneumoperitoneului artificial a fost crescută, evitând arsurile arsurilor intestinale prin incandescentarea fierbinte. ② La acea vreme, populația lumii era în plină expansiune și au fost necesare de urgență contramăsuri. Obstetricienii și ginecologii au suportat o responsabilitate grea și au trebuit să găsească imediat o metodă de sterilizare sigură și acceptabilă. În acest fel, laparoscopurile au fost utilizate pentru a rezolva această problemă urgentă. Deoarece este mai puțin invaziv și nu necesită laparotomie, poate fi acceptată atât de pacienți, cât și de ginecologi.
Unii oameni descriu răspândirea explozivă și promovarea laparoscopiei în Statele Unite la acea vreme. În 1972, Asociația de laparoscopie ginecologică (AAGL) a fost înființată în Statele Unite cu Phillips în funcția de președinte. Până în 1984, în Statele Unite au avut loc 13 conferințe laparoscopice, 51 de țări participante și peste 4.000 de membri. În doar câțiva ani, au fost publicate statistici privind milioane de sterilizări laparoscopice. La acea vreme, aproximativ 95% din operațiunile laparoscopice din Statele Unite au fost utilizate pentru sterilizarea tubală.
Imagine
Deși laparoscopia ginecologică se dezvoltă puternic, aplicarea sa are în continuare anumite limitări. În primul rând, chirurgul funcționează într -o poziție forțată, câmpul de vedere intraoperator este mic, iar efortul fizic este considerabil. În anii 1960 - 1980, laparoscopia a fost efectuată doar de chirurg sub viziunea directă a ocularului (figura 1-2), iar asistenții și vizitatorii au putut vedea direct câmpul chirurgical prin oglinda didactică (figura 1-3, figura 1-4). Chirurgul este un standar de poziție pasiv și restrâns, aplecându -se pentru a observa câmpul chirurgical prin ocular și este dificil să funcționezi cu ușurință. În al doilea rând, odată cu creșterea tipurilor și dificultatea intervenției chirurgicale, atunci când se confruntă cu hemostază mai dificilă și leziuni ale organelor accidentale, acestea sunt adesea neputincioase, deoarece nu există multe mijloace de tratament la acea vreme, iar înțelegerea nu este mare și de multe ori trebuie transferate la o intervenție chirurgicală deschisă pentru tratament. Prin urmare, până la mijlocul anilor '80, laparoscopia ginecologică s-a limitat la diagnostic și la intervenția chirurgicală mai sus cu riscuri mai mici și a aparținut în continuare categoriei de laparoscopie diagnostică.
Imagine
(Iii) Laparoscopie chirurgicală
Aplicarea sistemelor de camere de televiziune în laparoscopie și tehnici de hemostază precisă și eficientă au permis laparoscopiei să treacă de la diagnostic la intervenție chirurgicală.
La sfârșitul anilor '70, unii oameni au încercat să folosească camere pentru laparoscopie. Dr. Nezhat din Statele Unite a fost un avocat activ. El însuși a început să folosească laparoscopia televizată pentru operație în 1980. Cu toate acestea, deoarece camera a fost grea, iar rezoluția monitorului era scăzută, încă nu erau mulți utilizatori la începutul anilor '80. Odată cu dezvoltarea tehnologiei industriei electronice, miniaturizarea camerelor, apariția micro-camerelor și apariția monitoarelor de rezoluție ridicate -, nu a fost disponibilă până la mijlocul anilor '80, tehnologia laparoscopiei televizate ca astăzi. Câmpul chirurgical este afișat în mod clar pe ecran, câmpul vizual este extins și mulți medici pot vedea procesul chirurgical în același timp, care este propice schimburilor tehnice și discuțiilor și facilitează, de asemenea, cooperarea asistenților și asistența anestezilor (Figurile 1-5).
Imagine
În anii 1980, profesorul Kurt Semm de la Universitatea din Kiel din Germania a adus contribuții mari la chirurgia laparoscopică ginecologică. El a explorat constant metode precise și eficiente de hemostază la microscop și a inventat multe instrumente și echipamente chirurgicale mai noi, precum și noi tehnologii. Such as laparoscopic suturing instruments, internal coagulation devices, flushing pumps, various forceps, scissors, tissue crushers, cutters, etc. Now there are various means of laparoscopic hemostasis, including monopolar electrocoagulation, bipolar electrocoagulation, thermal coagulation, ligation loops and sliding knot technology, sliding knot internal ligation with extracavitary knotting, internal suturing technology with Înnodarea intracavitară sau extracavitară, clipuri de titan, capsale etc. Progresele tehnologice au făcut posibilă finalizarea operațiunilor mai complexe la microscop. În 1988, Reich H a efectuat prima histerectomie totală laparoscopică, care a fost o etapă importantă în chirurgia laparoscopică ginecologică. La sfârșitul anilor 1980, sfera chirurgiei ginecologice s -a extins. Teratomul ovarian și chirurgia chistului adnexal, salpingostomia și separarea aderenței pentru infertilitate, chirurgie conservatoare endoscopică și salpingectomie pentru sarcina ectopică, etc., au devenit indicații chirurgicale recunoscute în unanimitate și au început să se extindă în domeniul chirurgiei generale.
Odată cu extinderea tipurilor chirurgicale, creșterea dificultății și lipsa de experiență a începătorilor în procesul de popularizare, complicațiile chirurgicale au crescut. Cu toate acestea, îmbunătățirea tehnicilor chirurgicale endoscopice, acumularea experienței chirurgilor și succesul reparației leziunilor ureterale și intestinale au permis chirurgiei laparoscopice să se dezvolte în stadiul de reconstrucție a funcției de organ, sporind răspunsul de urgență și controlul diferitelor complicații.
Acum, intervenții chirurgicale ginecologice care pot fi efectuate prin laparotomie tradițională sunt completate prin laparoscopie, chiar și histerectomie extinsă, histerectomie radicală pentru cancerul de col uterin timpuriu, îndepărtarea ganglionilor limfatici pelvieni, para - aortul limfatului aortic, etc. Tehnologia endoscopică avansată a fost înlocuită cu o intervenție chirurgicală laparoscopică.
Imagine
Ii. Dezvoltarea și starea actuală a chirurgiei laparoscopice ginecologice în China
Țara mea a început să introducă laparoscopie în ginecologie în anii '60. Cu toate acestea, din cauza faptului că sursa de lumină este lămpi electrice, efectul nu a fost satisfăcător și nu a putut fi promovat. Din 1979, Jordan Phillips, președintele Societății Americane de Laparoscopie, și -a condus echipa în țara mea de mai mult de 10 ori, oferind prelegeri și efectuând intervenții chirurgicale în multe orașe majore din China, care a promovat și promovat dezvoltarea laparoscopiei în China.
Înainte de anii 90, a fost o etapă dominată de diagnostic, inclusiv biopsie ovariană, puncție mică a chistului și sterilizare a tubului uterin. După anii 90, tehnologia laparoscopică s -a dezvoltat rapid și a intrat în stadiul chirurgiei endoscopice. În ultimii ani, nu numai școlile medicale, spitalele provinciale și municipale, dar chiar și unele spitale din județ și oraș au dezvoltat tehnologie laparoscopică. Marea majoritate a operațiunilor sunt pentru leziuni benigne, iar unii au încercat să o folosească pentru a înlocui a doua laparotomie pentru tumorile maligne.
În prezent, atât intervențiile interne ginecologice ginecologice ginecologice sunt clasificate în funcție de complexitate, de la ușor la dificil. Comitetul editorial al Chinese Journal of Obstetrics and Gynecology a organizat experți relevanți pentru a discuta în 1997 și a propus un proiect al specificației de operare laparoscopică ginecologică. Aceasta a devenit o reglementare de rutină la care toată lumea este de acord.
În ultimii ani, majoritatea spitalelor din țara mea care au efectuat o intervenție chirurgicală laparoscopică au atins nivelul de nivel 2, iar puțini pot completa cu pricepere chirurgie de nivel 3 și există puține rapoarte despre finalizarea intervenției chirurgicale de nivel 4. În prezent, tot mai multe spitale se pregătesc să efectueze sau abia încep.
Iii. Comparația avantajelor și dezavantajelor chirurgiei laparoscopice și chirurgiei tradiționale
Avantajele remarcabile ale chirurgiei laparoscopice sunt traumele chirurgicale mici, mai puțină durere pentru pacienți, recuperarea postoperatorie rapidă, reluarea precoce a muncii și pot obține aceleași efecte terapeutice aceleași sau chiar mai bune ca laparotomia tradițională.
Recuperarea motilității gastrointestinale după o intervenție chirurgicală laparoscopică este semnificativ mai rapidă decât cea după operație deschisă. Unii oameni au folosit manometrie gastrointestinală pentru a înregistra undele complexe de motilitate a migrației gastrointestinale pentru a compara modificările motilității gastrointestinale după colecistectomia laparoscopică și colecistectomia deschisă. Rezultatele au arătat că ambele intervenții chirurgicale au eliminat motilitatea gastrointestinală normală. Timpul pentru undele complexe de migrație gastrointestinală să revină la normal în grupul de rezecție endoscopică și grupul laparotomie a fost de 14,3H ± 2,5H și 38,7H ± 4,2H după operație, respectiv (P<0.01), and the time for anal exhaust was 23.3h±6.1h and 43.4h±7.2h after surgery, respectively (P<0.01).
Efectul mai mic al chirurgiei endoscopice asupra funcției gastrointestinale poate fi legat de incizia sa mică a peretelui abdominal, manipularea intestinală mai puțin, durerea de rană mai puțin postoperatorie și un răspuns mai puțin traumatic al organismului.
Cu toate acestea, chirurgia laparoscopică are anumite limitări și riscuri potențiale în aplicarea sa, în principal în următoarele aspecte:
(I) Domeniul de aplicare al operației laparoscopice este mai restrâns decât cel al chirurgiei deschise
De exemplu, pacienții cu boli cardiovasculare, insuficiență pulmonară, obstrucție intestinală și peritonită difuză, boli ale sistemului sanguin, mase abdominale mai mari decât uterul 4 - lună sau istoricul anterior de chirurgie abdominală și adeziunile extinse intra-abdominale sunt toate contraindicate pentru intervenția chirurgicală laparoscopică. Dacă o intervenție chirurgicală malignă poate fi efectuată la microscop este încă controversată în rândul clinicienilor.
(Ii) Există un anumit procent de conversie în laparotomie în chirurgia laparoscopică
În timpul operației laparoscopice, există întotdeauna posibilitatea conversiei în laparotomie din cauza lipsei de experiență a chirurgului, complexității leziunii sau a problemelor cu performanța echipamentului sau a instrumentelor. Aceasta este, de asemenea, una dintre problemele pe care personalul medical ar trebui să le explice familiei pacientului înainte de operație.
(Iii) Incidența complicațiilor este mai mare atunci când experiența este insuficientă
Multe complicații nu sunt prezente în laparotomie, cum ar fi complicațiile legate de pneumoperitoneu, cum ar fi emfizemul subcutanat, pneumotoraxul, embolismul gazelor, hipercapnia, etc. Există, de asemenea, unele care apar rar în laparotomie: punctele de perete abdominale daunează aorta abdominală, etc. Timp și tratate cât mai curând posibil, vor pune în pericol viața pacientului. În plus, complicații comune ale laparotomiei pot apărea și în chirurgia laparoscopică, cum ar fi deteriorarea organelor adiacente, sângerări, infecții, etc.
Este deosebit de important să subliniem complicațiile rare și grave după o intervenție chirurgicală laparoscopică. Cum ar fi ischemia intestinală, hemoragia suprarenală bilaterală și criza suprarenală acută. Acestea sunt noi probleme care au fost recunoscute doar în ultimii ani, deoarece numărul de intervenții chirurgicale a crescut.
Desigur, odată cu îmbunătățirea continuă a tehnologiei și îmbunătățirea ulterioară a echipamentelor și instrumentelor, incidența complicațiilor va scădea semnificativ.
Iv. Probleme cheie în promovarea tehnologiei laparoscopice
Tipurile de intervenții chirurgicale laparoscopice cresc treptat, iar domeniul de aplicare se extinde. Această tehnologie va fi promovată în mai multe spitale. Cu toate acestea, în această etapă, chirurgia laparoscopică are mai multe complicații decât laparotomia, ceea ce are multe de -a face cu abilitățile și experiența chirurgului. În special, mulți chirurgi laparoscopici din China nu au o pregătire formală și lipsește standarde recunoscute pentru evaluarea calității chirurgicale. Mai mult, ca o nouă ramură a disciplinei, chirurgia laparoscopică nu a fost încă complet standardizată. O nouă tehnologie poate întâmpina, de asemenea, probleme care nu au fost niciodată descoperite în timpul implementării sale. Cum să stăpânești indicațiile, să prevină și să reducă apariția complicațiilor a fost pusă pe ordinea de zi pe ordinea de zi. Pentru ca laparoscopia să se dezvolte fără probleme în viitor, trebuie să se acorde atenție două probleme:
(I) Standardizarea operațiunilor laparoscopice
Un set complet de rutine chirurgicale ar trebui să fie formulat, iar chirurgii ar trebui să fie obligați să urmeze operația.
Chirurgii laparoscopici trebuie să aibă experiență în laparotomie și să participe la medici în această specialitate. Aceștia trebuie să aibă cel puțin 3 ani de calificări ca medici participanți și trebuie să fie pricepuți în tehnicile chirurgiei laparoscopice diagnostice înainte de a putea efectua o intervenție chirurgicală de tratament laparoscopic.
Primul pas al intervenției chirurgicale laparoscopice este de a face un diagnostic clar, care necesită experiență clinică profesională bogată. Al doilea pas este să estimați pe deplin dacă operația poate fi finalizată la microscop și să încercați să evitați trecerea la laparotomie din cauza dificultății operației. Experiența personală este foarte importantă în acest moment. Nu încălcați rutinele chirurgicale, extindeți sfera de aplicare a indicațiilor sau supraestimați -vă propriile abilități și efectuați intervenții chirurgicale care nu depășesc capacitatea dvs., altfel incidența complicațiilor traumatice grave va crește. Al treilea pas este efectuarea unei intervenții chirurgicale laparoscopice conform procedurilor de operare.
(Ii) Stabiliți un sistem de formare sonoră pentru chirurgi
Chiar și medicii cu experiență în această specialitate trebuie să fie supuși unei instruiri sistematice. Ei trebuie să înțeleagă și să învețe să folosească echipamentul, instrumentele și diverse accesorii ale laparoscopului, să fie familiarizați cu rutinele de operare ale chirurgiei laparoscopice și trebuie să -și amintească să folosească acest lucru ca un criteriu pentru efectuarea operației. Doar prin antrenament putem îmbunătăți recunoașterea laparoscopică, agilitatea chirurgicală și coordonarea, precizia și siguranța mișcărilor.
Medicii care primesc instruire ar trebui să fie testați mai întâi de către medici cu experiență pentru capacitatea lor de a diagnostica la microscop. Înainte de a efectua sutura laparoscopică, nodarea și alte operații chirurgicale, acestea ar trebui să facă mai întâi o pregătire preoperatorie suficientă și practică pe formator. Aceștia ar trebui să funcționeze cu exactitate și cu pricepere și să aibă abilitățile de a opera cu ambele mâini cu abilitate înainte de a merge la masa de operare. Ar trebui să fie mai întâi asistenți și să găsească mai multe oportunități de a observa cu atenție operațiunile altor persoane și de a urmări videoclipuri chirurgicale, apoi de a efectua operațiuni sub îndrumarea medicilor seniori. Ei pot efectua o intervenție chirurgicală laparoscopică independent doar după ce au suficientă experiență și au trecut evaluarea abilităților lor de operare. De la ușor la dificil, începeți cu o intervenție chirurgicală din clasa I și treceți treptat la o intervenție chirurgicală complexă după ce ați învățat operațiuni simple. Ar trebui să se stabilească un sistem de formare sonoră, iar cursurile de formare de diferite niveluri ar trebui împărțite în funcție de chirurgia de clasa a IV -a. Chirurgia complexă ar trebui să aibă o pregătire specială.
V. Noi subiecte pentru dezvoltarea viitoare a laparoscopiei
Popularizarea suplimentară a chirurgiei laparoscopice ginecologice este tendința generală. Poziția sa în domeniul ginecologiei devine din ce în ce mai importantă și are o perspectivă foarte largă. În viitor, această tehnologie va continua să se dezvolte și să continue să se îmbunătățească. În prezent, mulți savanți studiază și explorează alte subiecte, incluzând în principal următoarele aspecte:
(I) B - Examinarea cu ultrasunete în modul în timpul laparoscopiei
Laparoscopia este dificilă sau nu poate face un diagnostic valoros pentru partea internă a organelor solide abdominale, organe retroperitoneale, leziuni ale mucoasei gastrointestinale și probleme acoperite de aderențe.





